Hong Kong: chinezi, chinezi si iar chinezi - part II

by Bobo

          Hong Kong…un altfel de oras cu altfel de oameni si cu o cultura si o civilizatie complet diferite fata de tot ce am intalnit pana acum. Un oras in care se amesteca noul cu vechiul, bogatia cu saracia lucie, traditia cu kitch-ul... un oras al contrastelor extrem de puternice.

          Prima impresie legata de Hong Kong a fost una…cetoasa. Tot orasul este acoperit de o pacla densa, care te impiedica sa te bucuri de panorama care ar putea sa fie altfel fabuloasa. Dar poluarea este o problema extrem de grava, explicata de altfel de portul extrem de aglomerat si de multimea de masini (si cu toate astea fara ambuteiaje si soferi nervosi si claxoane exasperante).


A doua impresie a fost de aglomeratie. Daca in Bucuresti blocurile par inghesuite, in Hong Kong sunt de-a dreptul bagate unul intr-altul. Nu exista niciun concept de urbanism, lucru de altfel de inteles intr-o insula cu milioane de locuitori. Case vechi, temple budiste, magazine de cartier, in cladiri de doua trei etaje stau alaturi de colosi noi din sticla si fier cu zeci de etaje. Blocurile vechi (si acelea de multe etaje) arata ca dupa razboaie: ponosite, murdare, cu grilaje (oare de ce isi pune cineva gratii la etajul 23 nu am inteles pana in acest moment) care mai de care mai ciudate, rufe intinse la uscat pe franghii la geam, tevile prin afara blocului (asa incat cine se plange de blocurile noastre sa stie ca exista si mai rau…daca e o consolare). Strazile desi destul de largi par strivite de peisajul urban, deci  nu este un loc recomandat celor claustrofobi.

          Dar tot acest amestec de sticla si fier amestecat cu griul vechi este fascinant si nu te poti opri sa nu mergi cu ochii indreptati spre cer. Lucru de altfel periculos la traversat deoarece in Hong Kong se merge pe stanga si pentru europeanul obisnuit cu uitatul “stanga / dreapta” poate fi destul de dificil, cel putin la inceput. Dar la majoritatea trecerilor de pietoni scrie in ce parte sa te uiti.

          Un sfat util pentru calatoriile in tari non-euro este legat de bani. Noi am avut un card in euro, care ne-a ajutat in multe situatii. O casa de schimb valutar se gaseste foarte usor, dar atentie mare la cursul de schimb. Inainte de a pleca spre Hong Kong, vedeti exact care este paritatea intre euro (sau dolarul american) si dolarul HK. Casele de schimb din aeroport au cursuri extrem de proaste (nu doar la noi se intampla, dar la ei parca nu era o diferenta de cam 30%) si tot felul de comisioane, asa incat un card este binevenit. La tranzactiile cu cardul nu se percepe niciun fel de comision (sau cel putin asa era la ING – care apropo nu au niciun ATM in HK). Alta banca (care insa are si ATM-uri si care se gaseste si la noi) este Citibank, dar nu stiu ce conditii se aplica la cardurile lor. Intrebati intai cat primiti pentru banii vostri si abia apoi schimbati. Nu este nevoie de acte de identitate, asa incat ce a fost schimbat e bun schimbat.

          Si daca tot vorbeam de bani…in HK cumparaturile sunt un adevarat obicei, ca un fel de iesitul la terasa la noi. Chinezii sunt innebuniti dupa firme asa incat strazi intregi si mall-uri sunt pline de nume ca Chanel, Prada, Vuitton. HK este primul (si cred singurul) oras unde am vazut cozi la intrarea in magazine cu nume ca cele de mai sus. Si nu cozi de doua, trei persoane…zeci de persoane care asteptau sa intre (si sa cumpere). Si produsele nu sunt ieftine. Poate mai ieftine ca in Europa, dar… Vazand atata nebunie ca sa intri intr-un magazin, am zis ca or fi super reduceri sau super preturi, asa incat m-am aventurat intr-un Hugo Boss…o geaca de 900 de euro (redusa) si o esarfa de 250 de euro mi-au taiat brusc tot elanul si am plecat mai departe la plimbare. E drept, au si Zara si H&M, dar tinand cont ca sunt si la noi si prin Europa nu are rost sa bati atata drum (parerea mea). Daca in schimb iti permiti…este destinatia cea mai buna, mai ales ca vezi si o lume cu totul altfel. 

          Dar magazinele mari nu sunt singurele. Sa nu uitam ca HK face parte din China, patria fake-urilor. Sunt multe piete si magazinase in care poti sa cumperi genti cu 10 euro, gemantane cu 20 de euro, tricouri si blugi, toate purtand nume care mai de care mai cunoscute…si mai contrafacute. Si marile magazine sunt pline de produse “made in China”, dar probabil de o calitate nu la fel de indoielnica ca cele de prin piete. Si desi sunt mai mult de un miliard de chinezi, se pare ca exista ca exista o mafie a indienilor care iti vand Rolex-uri la colt de strada (asta in Tsim Sha Tsui, unde am fost asaltati de cel putin 15 astfel vanzatori – cel mai bine ii ignori, dar si asta cu greu ca nu se lasa dusi prea usor).

         
          Chinezii probabil ca sunt obositi de atatea cumparaturi, asa incat dorm pe unde apuca. Si cand spun dorm, nu ma refer la atipit. Dorm si sforaie. Oriunde. Pe banci in parcuri, in autobuze, in metrou, in feribot, in magazine. Oriunde. Desi la intrarea in metrou scrie clar ca intai se coboara si apoi se urca (lucru de altfel anuntat si la sosirea metroului) nimeni nu se sinchiseste. Daca e un loc liber in metrou, toata lumea se inghesuie poate poate are noroc si trage un pui de somn. Dupa 8 zile in HK am ajuns la concluzia ca nu e de mirare ca locuitorii Chinei ajung sa se bata cu Matusalem in recorduri. Cred ca sunt cei mai calmi oameni si carora le pasa cel mai putin de ceilalti. Daca cineva da peste tine pe strada si astepti cumva sa iti ceara scuze…poti astepta pana imbatranesti ca nu ai sa auzi asa ceva. Fiind un oras foarte aglomerat, accidente pietonale se pot (si mai mult ca sigur se vor) intampla. Dar nu am auzit pe nimeni zicand un “sorry”. E drept nici nu exceleaza la capitolul engleza, dar macar dupa expresie poti sa iti dai seama daca isi cere scuze sau te trimite la stramosi prin locul pe unde ai venit pe lume. Dar nici nu te injura, nici nu isi cere scuze. Pur si simplu merge mai departe si nu se uita in urma. Pentru ei tot ce conteaza (cel putin la prima vedere…ca nu am avut timp sa aprofundez) sunt cumparaturile. Restul nu prea mai conteaza. Dar si cand intra in febra magazinelor…atunci sa te feresti. Pentru noi, obisnuiti cu politetea macar de fatada din Bucuresti, ultimele zile devenisera un chin cand mergeam pe strazile cu magazine. Nimeni nu se da din drum, nimeni nu se grabeste, toti stau si casca ochii la vitrinele care iti iau ochii (si banii).

          Masa in oras pentru cel care nu este obisnuit cu mancare chinezeasca (si nu ma refer aici la Wu Xing) este iar o adevarata incercare. Nu am mancat nicaeri unde nu aveau poze cu mancarea (si un meniu in engleza, deoarece era destul de greu sa gasesti pe cineva care sa iti explice ce vrei sa mananci…si fiind un oras atat de aglomerat nimeni nu isi pierde timpul sa iti explice tie ce anume ai in farfurie). Iar numele de mancaruri…alte necunoscute. Asa incat, daca nu aveau “pork” sau “chicken” sau macar “beef” in descriere nu ne uitam la ele. Ca nici asa nu stiai ce mananci, dar macar sareai posibiliatea de a gusta un catel delicios sau o pisica in sos de stridii (sau ma rog, asa imi place mie sa cred). Dar ca orice oras mare, McDonald’s si KFC (sfatul meu: daca treceti pe langa un KFC si vi se face pofta…mergeti mai departe – nu seamana cu nimic din ce am vazut in KFC oriunde in alta parte si asta nu in sensul bun) sunt cam peste tot. Iar in ultimele zile McDonalds deja era salvator de la inanitie. Si apropo de restaurante…bacsisul este de obicei inclus in pret si este de 10, 20%...depinde de unde mananci. La Pizza Hut (care nu este doar un fast food – este de-a dreptul restaurant cu paste cu melci, trufe si tot felul de specialitati, printre care si pizza) era de 15%.

          Un obicei (un pic) ciudat este petrecerea timpului liber de catre cei nu foarte bogati. In zonele centrale de pe insula, sunt o multime de pasarele pietonale care fac legatura intre diverse cladiri (a se citi mall-uri). Iar in weekend (sau sarbatorile legale) femeile (ok, am vazut cred ca si un barbat, dar nu se pune) se strang pe aceste pasarele la un fel de sezatoare. Initial am crezut ca sunt ca cei ramasi fara case de pe la noi care se aseaza in fata unei primarii si stau acolo asteptand…ce or fi asteptand, ca sigur nu primesc nimic. Dar nu. Nicidecum. Vin pregatiti pentru o zi la sezatoare. Cu cartoane (ca doar nu or sta pe jos), cu pungi de rafie (ca alea din Obor), cu carti de joc, laptopuri, telefoane (Doamne fereste cu o carte) si pungi cu mancare. Si stau acolo cu orele. Ca un fel in oras la noi, doar ca acolo se iese pe pasarela si se vine cu mancarea si bautura de acasa – sau de la vreo bomba cu mancare chinezeasca.

          Dar cu toate inconvenientele Hong Kong-ul ramane un loc fascinant si un loc in care nu te plictisesti. Poti sa te enervezi, poti sa te minunezi, poti sa cheltui mult mai mult decat ti-ai propus, poti sa faci indigestie oricand, dar niciodata sa te plictisesti.

Prin vecini...fara detector de radar si GPS

by Iuli

          Nu aleg sa merg cu masina proprie prea des...defapt, nu aleg mai deloc. Orice calatorie intreprinsa dincolo de granitele patriei o fac fie cu autocarul fie cu avionul, respectiv mijloacele de transport de la destinatie...nu e un principiu, este doar o alegere ce-mi pare mai comoda, desi, probabil, calatoria cu masina proprie ar scuti cate ceva din cheltuieli...din acest motiv automobilul nu este echipat nici cu detector de radar, nici cu GPS – desi, sincer, detectorul de radar lipseste si din oarece motive de...etica, sa zicem.

         In primavara lui 2009, de Paste, mai exact, am decis sa facem o vizita litoralului Bulgaresc si am profitat de oferta de cazare prezentata de catre agentiile de turism pentru Balcic.  Din punctul meu de vedere, destinatiile vacantelor sunt de trei feluri: ‘de lenevit’, ‘de vizitat’ si ‘de lenevit + vizitat’ (in cazul unor sejururi mai lungi)...Week-endul la Balcic a fost destinat ‘vizitatului’ asa ca ne-am facut din timp temele si research-ul in legatura cu ce am fi putut face in timpul celor aproximativ trei zile petrecute pe litoralul bulgaresc. Stiind ca nu avem  GPS ne-am pregatit cu harta si am cautat indrumari pe forumuri si travel planners (http://www.viamichelin.com/ si http://www.ro.map24.com/) dar si cu gandirea detaliata a traseului pe Google Maps (www.maps.google.com). Dintre traseele recomandate pentru Bucuresti – Balcic:

1. Bucuresti – Constanta – Vama Veche – Shabla – Balcic

 

2. Bucuresti – Ruse – Silistra – Dobrich – Balcic

3. Bucuresti – Giurgiu – Ruse -  Razgrad – Schumen – Varna – Balcic

- l-am ales pe ultimul, care, desi poate mai lung decat restul, ne-a oferit un drum plin cu privelisti incantatoare, deloc aglomerat si intr-o stare destul de buna. Nu am intalnit, nici la dus nici la intoarcere, vreun radar , restrictie absurda de viteza sau politist ‘pus pe spaga’ – poate am fost noi mai norocosi insa cred mai degraba ca primul mit a fost spulberat – DETECTORUL DE RADAR ITI TREBUIE PENTRU A-TI TESTA CAII PUTERE OBOSITI DE AGLOMERATIA DIN ROMANIA SI A TRECE VAL-VARTEJ PE LANGA ‘FRAIERII’ DE BULGARI CARE RESPECTA REGULILE...nu este o practica generala, evident, dar am vazut ca se poarta...contrar parerii mele de a respecta principiul ca ‘atunci cand esti la Roma sa te porti ca romanii’...

          Odata ajunsi in Balcic, ne-a luat ceva timp pentru a gasi hotelul, deoarece drumul care lega soseaua principala de el (sau singurul drum pe care il gandisem noi) era in lucru si...blocat, fara a avea, evident, vreun indicator cu varianta ocolitoare. Am avut noroc cu masina din spatele nostru, din care a coborat un pusti ce vorbea (da!) engleza si care ne-a intrebat unde vroiam sa ajungem si s-a oferit sa ne ghideze pana la hotel. Doua mituri au fost iarasi spulberate – BULGARII NU SE POARTA URAT CU ROMANII SI UNII DINTRE EI VORBESC ENGLEZA...

          Hotelul, Lotos - 3* (http://www.lotos-hotel.com/indexen.html), pentru care platisem agentiei de turism aproximativ 430 RON/caciula/3 nopti + demipensiune + masa de Paste, desi nu era vreun monument arhitectonic, ne-a impresionat placut prin fatada ingenioasa (vele, ce ‘reflectau’ intr-un fel portul de iahturi din imediata apropiere), curatenie si ospitalitate – ca si conditii, l-as putea echivala unui hotel de 2* din Grecia iar faptul ca se afla chiar pe mal si privelistea pe care o aveam din camerele orientate catre mare i-au mai adus din partea noastra cateva ‘margarete’.

          Ca orice localitate – port, Balcicul are si el acel aer degajat ce te imbie la plimbari meditative pe faleza, introspectie si creatie, lucru de care am si profitat dealtfel in fiecare seara a sederii noastre acolo. Peisajul este incantator in orice moment al zilei si unghiurile din care poti admira linistita localitate cu casutele ei albe sunt dintre cele mai interesante, de la panorama data de drumul ce coboara catre faleza si pana la pontoanele si cheurile lungi ce-ti ofera o prezentare a orasului in intreaga lui splendoare dar si prilejul unei contemplari tacute a infinitei mari.

          Prima zi a vizitei noastre acolo a fost dedicata vizitarii castelului Reginei Maria (pe care este greu sa nu-l gasiti deoarece ambele drumuri principale ale Balcicului conduc catre el) si a faimoaselor sale gradini – pentru ambele intrarea era de aproximativ 10 leva¹⁾/caciula. Starea extrem de bine conservata a castelului in sine – mai degraba o superba vila decorata simplu si sobru, a mobilierului  si a imprejurimilor sale precum si excelenta organizare si administrare a gradinilor te faceau sa simti inca vie prezenta regalitatii in acel loc. Am petrecut o zi plimbandu-ne prin labirintul botanic si am admirat plante dintre cele mai diverse si interesante, de la lalele izbitor de rosii si pana la cactusi cum numai in Mexic credeam ca pot exista...Recomand vizitarea cramei cu atmosfera ei de epoca, unde puteti degusta vinuri alese facute dupa retetele insesi reginei si de unde puteti cumpara pentru doamne dar si pentru cei de-acasa un excelent vin de migdale.

          Cea de-a doua zi am rezervat-o unei excursii auto de-alungul litoralului bulgaresc, avand ca destinatie Nessebar-ul. Traseul l-am gandit dinainte de a ajunge in Bulgaria si aveam deja in minte localitatile prin care trebuia sa trecem. Indicatoare sunt (spulberarea mitului 4 – EXISTA INDICATOARE IN BULGARIA LA FEL DE LAMURITOARE CA SI IN ROMANIA) dar nimeni nu-ti scrie pe ele Nessebar, cand tu te afli inca in Balcic...lucru logic, dealtfel. Este suficient sa stii ca trebuie sa urmaresti Burgas-ul (oras mare, port la Marea Neagra, aflat la 160km sud de Balcic si la 35km sud de Nessebar) si apoi, cand te apropii vei gasi si directionari catre Nessebar. Sau, mai simplu, urmariti drumul national 9 (cel care vine din Romania prin Vama Veche si merge de-alungul litoralului) desi, la iesirea din Varna puteti ‘beneficia’ si de autostrada A5 (pentru o scurta bucata, de cateva zeci de kilometri). Nu face rau sa stiti si cateva corespondente din alfabetul chirilic, lucru ce va poate ajuta sa ‘ghiciti’ localitatile inscrise pe indicatoarele strict ‘bulgaresti’ (Varna, spre exemplu, se scrie asemanator cu ‘Bapha’, de unde puteti astfel sti si cum ‘arata’ Kavarna – ‘KaBapha’, puteti afla ca ‘s’ se scrie ‘c’ etc.) – memoria vizuala va ajuta oricum sa identificati localitatile scrise cu litere chirilice dupa ce le-ati vazut o singura data corespondenta in alfabetul latin.

          Recunosc ca nu m-a impresionat arhitectura chinuit mediteraneana a hotelurilor bulgaresti de la malul Marii Negre iar la Nessebar ce ne-a interesat defapt sa vizitam a fost orasul vechi, monument istoric aflat in patrimoniul UNESCO. O scurta descriere pentru acesta ar fi ca seamna intr-un fel cu o ‘Sighisoara’ de la malul marii, cu stradute inguste ce serpuiesc printre case medievale, dar si noi sau re-facute pastrand insa arhitectura si stilul arhaic. Am avut norocul unei zile insorite si privilegiul de a ne delecta cu un pranz delicios la una din terasele cu vedere la faleza Sunny Beach-ului (Nessebar-ul vechi este asezat pe o insula legata de tarm printr-un drum ingust, ca un istm). Gasiti pe aceasta insula un numar impresionant de biserici dar si de magazine de unde puteti cumpara suveniruri si produse traditionale bulgaresti, cum ar fi faimosul parfumul de trandafiri.

          La intoarcerea spre Balcic am facut un popas intr-un loc mai putin obisnuit, pe care-l gasisem din intamplare pe Google Earth si ale carui imagini ma impresionasera atat de mult, incat am decis sa nu-l ‘ratam’. Este vorba despre plaja de la Irakli, care se gaseste la gura de varsare a raului Vaya, facand dreapta pe primul drum dupa ce treceti de Banya. Natura salbatica, cei trei kilometri de plaja cu nisip alb si incluziunea zonei pe lista de monumente naturale au facut ca locul sa pastreze un farmec netulburat de avantul expansiunii constructiilor turistice si o destinatie mai mult decat perfecta pentru iubitorii de camping si viata boema.

          A treia, si ultima noastra zi plina petrecuta pe malul bulgaresc al Marii Negre am dedicat-o capului Caliacra, care se gaseste la aproximativ 35km de Balcic, urmand acelasi drum national 9 dar de data aceasta in directia opusa, spre Kavarna. Pe-acest drum am avut ghinionul de a ne incurca putin dar si norocul de a fi intrebati de catre un prea-amabil domn bulgar “domnu’, domnu’, unde?” - care ne-a condus apoi pana in Kavarna.

          Aici, la Caliacra, am avut ocazia sa vad ca bulgarii pun ceva accent pe energii alternative si ca au profitat din plin de potentialul eolian al zonei construind o padure de mori. Promontoriul ce se inalta din mare pentru mai mult de 50 de metri, vechea cetate atat de incercata de intemperii, dar si o grota amenajata si privelistea ce-ti taie respiratia, fac din capul Caliacra o destinatie demna de toata atentia. O serie intreaga de legende se leaga de Caliacra, dintre care cea mai cunoscuta este cea a unui grup de fete bulgare care s-au aruncat in mare de pe promontoriu, pentru a nu fi prinse de catre turci si convertite la Islam. La intrarea in Caliacra exista un monument dedicat fecioarelor, numit “Poarta celor 40 de virgine”.

          Loc pentru parcare gasiti la intrarea in cetate, unde exista si doua-trei tarabe cu suveniruri si racoritoare. Puteti gasi in zona un restaurant foarte apreciat ce serveste fructe proaspete de mare aduse direct din crescatoria aferenta dar si pitorescul golf Bolata.

          Scurta noastra incursiune in tara de la sud de Dunare s-a sfarsit in cea de-a patra zi, cand ne-am intors in Bucuresti pe acelasi drum cu o oarecare intarziere cauzata de tirurile tinute pe loc de catre vamesii din Giurgiu. Am parasit Bulgaria cu cardurile pline de fotografii²⁾ si cu promisiunea de a ne rezerva si alte week-end-uri pentru a savura ospitalitatea vecinilor nostri.

____________________________________________________________________________

¹⁾1 leva = 0.5 euro = 2 lei

²⁾FOTOGRAFII: https://picasaweb.google.com/101807457407946514498/BulgariaBalcic_byIuli?authkey=Gv1sRgCJebmsCRus7dGg

Hong Kong: chinezi, chinezi si iar chinezi – part I

by Bobo

          Acum ceva ani (ceva mai multi, asa, vreo 15) am citit Shogun al lui James Clevell. Iar apoi am continuat cu intreaga serie, fara Changi ca viata in lagarele de concentrare nu pot sa zic ca m-a atras prea mult. Dar cu ocazia asta am descoperit o lume a contrastelor, o lume a piratilor, o lume complet diferita de tot ce stiam eu pana atunci. Aveam vreo 15, 16 ani si totul parea ca o poveste. Asa s-a nascut dorinta de a vedea Hong Kong-ul. Nu a fost niciodata in topul preferintelor mele si erau multe altele inainte, dar daca am avut ocazia, am zis… de ce nu? Si asa am ajuns in aceasta iarna in Hong Kong.

          De ajuns acolo nu este prea greu. Importanti sunt banii. In primul rand banii de avion. Fiind tocmai in China (sau ma rog, intr-o regiune cu statut special a Chinei) biletul de avion costa ceva bani. Toate marile companii zboara pana acolo, si daca biletul este luat cu ceva timp inainte (si mai ai si bafta sa gasesti vreo oferta speciala), poate sa te duca pe la 700, 800 de euro de persoana. Asta e, daca low cost-ul nu s-a inventat inca pentru zborurile transcontinentale (low-cost adevarat, nu asa cum zbura Blue Air spre Thailanda)… Sfatul meu ar fi sa incercati sa gasiti bilete la Qatar, Turkish Airlines, China Airlines sau altele de acest gen. Ar trebui evitate Air France, KLM, Lufthansa, BA. Serviciile lor sunt impecabile, dar escala ar fi Paris, Amsterdam, Frankfurt sau Londra. Si nu are niciun rost sa zbori spre vest ca apoi sa te intorci. Eu am zburat cu Air France si am avut un soc cand am vazut ca din Paris zburam inapoi pe deasupra Romaniei. Asa incat am reusit sa pierd vreo 6 ore numai cu avionul. Si zborul nu este unul chiar scurt: Bucuresti Paris aproape 3 ore, escala de 5 ore in Paris, iar apoi aproape 13 ore pana in Hong Kong. Deci orice scurtare a timpului de zbor e mai mult decat binevenita.

          Probleme cu viza nu sunt, pentru ca nu iti trebuie una. Din ziua in care ajungi poti ramane maxim 90 de zile in Hong Kong (daca iesi din Hong Kong pentru diverse excursii, gen Macao, la intoarcere ti se va pune o alta viza cu alte 90 de zile disponibile). Atentie insa, in aceste 90 de zile nu ai voie sa lucrezi (oricum, posibilitate destul de redusa tinand cont cati chinezi sunt si cati incearca sa ajunga acolo din China). Pentru mai multe informatii despre viza, se poate vizita site-ul Ambasadei Chinei (Hong Kong-ul face parte din China, dar are un statut special, pentru China trebuie viza).

          Hotelurile sunt cam pe toate drumurile si pentru toate buzunarele. Totdeauna cand plec undeva (nu intr-o excursie organizata), site-ul de capatai este http://www.booking.com/. Gasesti acolo de la apartamente si hosteluri pana la hoteluri de 5 stele pentru care ti-ar trebui salariul mediu din Romania pe mai multe luni doar pentru o noapte. Ca ordin de marime, un pat intr-un hostel este cam 10, 15 euro, iar o noapte la un hotel decent intr-o zona cat de cat centrala porneste de la 50 de euro de persoana. Atentie insa la conditiile de la fiecare hotel. De obicei, in Hong Kong este o taxa de 10% (service tax) care nu este inclusa in pretul afisat pe site, dar este mentionata. Asa ca tineti bani si pentru aia si citit cu atentie tot ce scrie in rezervare. Un alt obicei destul de prost al asiaticilor (nu doar in Hong Kong mi s-a intamplat), atunci cand faci check-in-ul la hotel, si platesti cu cardul, ti se blocheaza o suma mai mare decat pretul camerei. In Hong Kong acea suma a fost cam 100 de euro. Explicatia a fost “just in case…”. La sfarsitul sejurului, banii sunt deblocati. Dar din nou, atentie sa fie luati si acei bani suplimentari in calcul (sic el mai bine intrebati la hotel daca se opresc si cat anume).

          Eu am stat la Butterfly on Morisson, care este in Wan Chai si camera a fost cam 100 de euro pe noapte, fara mic dejun, pentru doua persoane. Hotelul este aproape de Times Square (cam 5 minute de mers pe jos), unde este o statie de metrou (si un mare mall – ma rog, mallurile sunt peste tot, bani sa ai). El se vrea un fel de boutique hotel, dar cred ca ramane cu aceasta dorinta (inscrisa in toate pliantele din camera). Singurul lui dezavantaj major era baia, care nu oferea prea multa intimitate, avand doua usi glisante de sticla, transparente. Hotelul are 28 de etaje si daca ai norocul sa stai cat mai sus, ai o priveliste superba spre munti (daca stai mai jos ai priveliste spre niste blocuri vechi si urate rau de tot – blocurile noastre comuniste sunt frumoase in comparatie cu ale lor). Personalul vorbea destul de bine engleza (cel de la receptie) si erau destul de amabili, asa incat si asta poate fi considerat un plus. Se ajunge usor de la aeroport cu un shuttle (se poate lua si un taxi  - pt doua persoane shuttle-ul costa 300 de dolari HK dus –cam 30 de euro- iar taxiul era cam 350 de dolari HK). La drumul inspre aeroport, acelasi shuttle. Trebuie anuntat cu 4 ore inainte de ora la care trebuie sa ajunga – atentie insa, alti 150 de HKD de persoana. Asa incat probleme cu transportul nu exista.