Hong Kong: chinezi, chinezi si iar chinezi - part II

by Bobo

          Hong Kong…un altfel de oras cu altfel de oameni si cu o cultura si o civilizatie complet diferite fata de tot ce am intalnit pana acum. Un oras in care se amesteca noul cu vechiul, bogatia cu saracia lucie, traditia cu kitch-ul... un oras al contrastelor extrem de puternice.

          Prima impresie legata de Hong Kong a fost una…cetoasa. Tot orasul este acoperit de o pacla densa, care te impiedica sa te bucuri de panorama care ar putea sa fie altfel fabuloasa. Dar poluarea este o problema extrem de grava, explicata de altfel de portul extrem de aglomerat si de multimea de masini (si cu toate astea fara ambuteiaje si soferi nervosi si claxoane exasperante).


A doua impresie a fost de aglomeratie. Daca in Bucuresti blocurile par inghesuite, in Hong Kong sunt de-a dreptul bagate unul intr-altul. Nu exista niciun concept de urbanism, lucru de altfel de inteles intr-o insula cu milioane de locuitori. Case vechi, temple budiste, magazine de cartier, in cladiri de doua trei etaje stau alaturi de colosi noi din sticla si fier cu zeci de etaje. Blocurile vechi (si acelea de multe etaje) arata ca dupa razboaie: ponosite, murdare, cu grilaje (oare de ce isi pune cineva gratii la etajul 23 nu am inteles pana in acest moment) care mai de care mai ciudate, rufe intinse la uscat pe franghii la geam, tevile prin afara blocului (asa incat cine se plange de blocurile noastre sa stie ca exista si mai rau…daca e o consolare). Strazile desi destul de largi par strivite de peisajul urban, deci  nu este un loc recomandat celor claustrofobi.

          Dar tot acest amestec de sticla si fier amestecat cu griul vechi este fascinant si nu te poti opri sa nu mergi cu ochii indreptati spre cer. Lucru de altfel periculos la traversat deoarece in Hong Kong se merge pe stanga si pentru europeanul obisnuit cu uitatul “stanga / dreapta” poate fi destul de dificil, cel putin la inceput. Dar la majoritatea trecerilor de pietoni scrie in ce parte sa te uiti.

          Un sfat util pentru calatoriile in tari non-euro este legat de bani. Noi am avut un card in euro, care ne-a ajutat in multe situatii. O casa de schimb valutar se gaseste foarte usor, dar atentie mare la cursul de schimb. Inainte de a pleca spre Hong Kong, vedeti exact care este paritatea intre euro (sau dolarul american) si dolarul HK. Casele de schimb din aeroport au cursuri extrem de proaste (nu doar la noi se intampla, dar la ei parca nu era o diferenta de cam 30%) si tot felul de comisioane, asa incat un card este binevenit. La tranzactiile cu cardul nu se percepe niciun fel de comision (sau cel putin asa era la ING – care apropo nu au niciun ATM in HK). Alta banca (care insa are si ATM-uri si care se gaseste si la noi) este Citibank, dar nu stiu ce conditii se aplica la cardurile lor. Intrebati intai cat primiti pentru banii vostri si abia apoi schimbati. Nu este nevoie de acte de identitate, asa incat ce a fost schimbat e bun schimbat.

          Si daca tot vorbeam de bani…in HK cumparaturile sunt un adevarat obicei, ca un fel de iesitul la terasa la noi. Chinezii sunt innebuniti dupa firme asa incat strazi intregi si mall-uri sunt pline de nume ca Chanel, Prada, Vuitton. HK este primul (si cred singurul) oras unde am vazut cozi la intrarea in magazine cu nume ca cele de mai sus. Si nu cozi de doua, trei persoane…zeci de persoane care asteptau sa intre (si sa cumpere). Si produsele nu sunt ieftine. Poate mai ieftine ca in Europa, dar… Vazand atata nebunie ca sa intri intr-un magazin, am zis ca or fi super reduceri sau super preturi, asa incat m-am aventurat intr-un Hugo Boss…o geaca de 900 de euro (redusa) si o esarfa de 250 de euro mi-au taiat brusc tot elanul si am plecat mai departe la plimbare. E drept, au si Zara si H&M, dar tinand cont ca sunt si la noi si prin Europa nu are rost sa bati atata drum (parerea mea). Daca in schimb iti permiti…este destinatia cea mai buna, mai ales ca vezi si o lume cu totul altfel. 

          Dar magazinele mari nu sunt singurele. Sa nu uitam ca HK face parte din China, patria fake-urilor. Sunt multe piete si magazinase in care poti sa cumperi genti cu 10 euro, gemantane cu 20 de euro, tricouri si blugi, toate purtand nume care mai de care mai cunoscute…si mai contrafacute. Si marile magazine sunt pline de produse “made in China”, dar probabil de o calitate nu la fel de indoielnica ca cele de prin piete. Si desi sunt mai mult de un miliard de chinezi, se pare ca exista ca exista o mafie a indienilor care iti vand Rolex-uri la colt de strada (asta in Tsim Sha Tsui, unde am fost asaltati de cel putin 15 astfel vanzatori – cel mai bine ii ignori, dar si asta cu greu ca nu se lasa dusi prea usor).

         
          Chinezii probabil ca sunt obositi de atatea cumparaturi, asa incat dorm pe unde apuca. Si cand spun dorm, nu ma refer la atipit. Dorm si sforaie. Oriunde. Pe banci in parcuri, in autobuze, in metrou, in feribot, in magazine. Oriunde. Desi la intrarea in metrou scrie clar ca intai se coboara si apoi se urca (lucru de altfel anuntat si la sosirea metroului) nimeni nu se sinchiseste. Daca e un loc liber in metrou, toata lumea se inghesuie poate poate are noroc si trage un pui de somn. Dupa 8 zile in HK am ajuns la concluzia ca nu e de mirare ca locuitorii Chinei ajung sa se bata cu Matusalem in recorduri. Cred ca sunt cei mai calmi oameni si carora le pasa cel mai putin de ceilalti. Daca cineva da peste tine pe strada si astepti cumva sa iti ceara scuze…poti astepta pana imbatranesti ca nu ai sa auzi asa ceva. Fiind un oras foarte aglomerat, accidente pietonale se pot (si mai mult ca sigur se vor) intampla. Dar nu am auzit pe nimeni zicand un “sorry”. E drept nici nu exceleaza la capitolul engleza, dar macar dupa expresie poti sa iti dai seama daca isi cere scuze sau te trimite la stramosi prin locul pe unde ai venit pe lume. Dar nici nu te injura, nici nu isi cere scuze. Pur si simplu merge mai departe si nu se uita in urma. Pentru ei tot ce conteaza (cel putin la prima vedere…ca nu am avut timp sa aprofundez) sunt cumparaturile. Restul nu prea mai conteaza. Dar si cand intra in febra magazinelor…atunci sa te feresti. Pentru noi, obisnuiti cu politetea macar de fatada din Bucuresti, ultimele zile devenisera un chin cand mergeam pe strazile cu magazine. Nimeni nu se da din drum, nimeni nu se grabeste, toti stau si casca ochii la vitrinele care iti iau ochii (si banii).

          Masa in oras pentru cel care nu este obisnuit cu mancare chinezeasca (si nu ma refer aici la Wu Xing) este iar o adevarata incercare. Nu am mancat nicaeri unde nu aveau poze cu mancarea (si un meniu in engleza, deoarece era destul de greu sa gasesti pe cineva care sa iti explice ce vrei sa mananci…si fiind un oras atat de aglomerat nimeni nu isi pierde timpul sa iti explice tie ce anume ai in farfurie). Iar numele de mancaruri…alte necunoscute. Asa incat, daca nu aveau “pork” sau “chicken” sau macar “beef” in descriere nu ne uitam la ele. Ca nici asa nu stiai ce mananci, dar macar sareai posibiliatea de a gusta un catel delicios sau o pisica in sos de stridii (sau ma rog, asa imi place mie sa cred). Dar ca orice oras mare, McDonald’s si KFC (sfatul meu: daca treceti pe langa un KFC si vi se face pofta…mergeti mai departe – nu seamana cu nimic din ce am vazut in KFC oriunde in alta parte si asta nu in sensul bun) sunt cam peste tot. Iar in ultimele zile McDonalds deja era salvator de la inanitie. Si apropo de restaurante…bacsisul este de obicei inclus in pret si este de 10, 20%...depinde de unde mananci. La Pizza Hut (care nu este doar un fast food – este de-a dreptul restaurant cu paste cu melci, trufe si tot felul de specialitati, printre care si pizza) era de 15%.

          Un obicei (un pic) ciudat este petrecerea timpului liber de catre cei nu foarte bogati. In zonele centrale de pe insula, sunt o multime de pasarele pietonale care fac legatura intre diverse cladiri (a se citi mall-uri). Iar in weekend (sau sarbatorile legale) femeile (ok, am vazut cred ca si un barbat, dar nu se pune) se strang pe aceste pasarele la un fel de sezatoare. Initial am crezut ca sunt ca cei ramasi fara case de pe la noi care se aseaza in fata unei primarii si stau acolo asteptand…ce or fi asteptand, ca sigur nu primesc nimic. Dar nu. Nicidecum. Vin pregatiti pentru o zi la sezatoare. Cu cartoane (ca doar nu or sta pe jos), cu pungi de rafie (ca alea din Obor), cu carti de joc, laptopuri, telefoane (Doamne fereste cu o carte) si pungi cu mancare. Si stau acolo cu orele. Ca un fel in oras la noi, doar ca acolo se iese pe pasarela si se vine cu mancarea si bautura de acasa – sau de la vreo bomba cu mancare chinezeasca.

          Dar cu toate inconvenientele Hong Kong-ul ramane un loc fascinant si un loc in care nu te plictisesti. Poti sa te enervezi, poti sa te minunezi, poti sa cheltui mult mai mult decat ti-ai propus, poti sa faci indigestie oricand, dar niciodata sa te plictisesti.