Excursie deșert Tunisia

by Iuli

Dacă ajungeți vreodată în Tunisia (și credeți-mă, n-ar fi rău) lucrul pe care nu trebuie să-l ratați sub nicio formă este o excursie in deșertul Tunisian. Nu numai că este lucrul cel mai apropiat de a fi in Sahara fără a fi vreun aventurier experimentat dar veți avea și șansa extraordinară de a explora o lume despre care nu credeați că mai există încă.

Nu voi scrie aici despre lucrurile pe care le puteți face pe cont propriu acolo, în deșert. Aceasta, dupa cum am spus, este pentru cei care au deja o idee despre ceea ce este de văzut și de făcut și care pe deasupra mai au și cunoștințe și abilități temeinice în ale condusului. Excursia noastră a fost organizată de către o agenție de turism și, deși în cele mai multe dăți nu sunt  un mare fan al călătoriilor organizate, trebuie să spun că de data aceasta am fost mai mult decât mulțumită cu ideea de a-mi fi spus ce să fac și pentru cât timp... și cred că și pentru aceia dintre voi care aleg să se aventureze acolo pe cont propriu, hărțile și indicațiile pe care le dau aici ar putea fi de ajutor.

Odată ajunși în Tunisia puteți găsi multe oferte pentru asemenea excursii. Dacă ajugeți acolo cu un operator de tur, acesta mai mult ca sigur vă va prezenta propria ofertă. Sfatul meu este să căutați pe Internet informații despre prețuri înainte de a ajunge acolo, deoarece ofertele sunt diferite ca preț, depinzând de punctul de plecare din Tunisia, numărul de zile de călătorie (cele mai multe excursii durează două zile, dar sunt și oferte pentru una sau mai multe zile) și, desigur, de agenția organizatoare. În cazul nostru, aceste diferențe de preț nu au fost semnificative, noi platind 115€ de persoana pentru o excursie de două zile de la Hammamet la Matmata si retur, via Sfax și El Djem (da, tunisienii au propriul lor Coloseum), cu cazare o noapte într-un hotel de 4* în Tozeur și mese incluse. Alți tur-operatori cereau cam 100€ de persoana pentru aproximativ același lucru, dar cu ghid în limba engleză, așa ca am ramas cu ghidul nostru tunisian vorbitor de limba română cu care a fost o adevarată placere sa călătorim.

Ne-am început călătoria dis-de-dimineață în Hammamet (cam pe la ora 6) și mers apoi spre sud către punctul de întâlnire din Sousse. Primul popas a fost o vizită matinală in Kairouan (sau Al Qayrawan, după numele său arab), al treilea oraș ca importanță în lumea musulmana, inclus pe lista monumentelor UNESCO, unde se află Marea Moschee din Kairouan (sau Moscheea Uqba). Kairouan nu este renumit numai pentru valoarea sa spirituala dar și pentru frumoasele sale covoare lucrate manual pe care am avut ocazia sa le admirăm într-un imens magazin înauntrul medinei.

Deși mă așteptam ca o excursie cu autocarul sa fie istovitoare și plictisitoare, mi s-a demonstrat că mă înșelam, pentru că de-alungul drumului am făcut câteva popasuri, fiecare la un interval de una-două ore, să ne dezmorțim spatele, să facem ceva cumpărături și să admirăm frumusețea locurilor prin care treceam.

Prima astfel de oprire a fost la Jelma, unde am prins momentul de a face niște cumpărături într-un magazin cu prețuri foarte mici ce vindea tot soiul de produse, de la tutun de narghilea pana la parfumuri și mirodenii tunisiene. De aici ne-am cumpărat hărți (sfatul meu este să faceți acest lucru pentru că o hartă va oferă o imagine foarte clara asupra itinerarului și priveliștilor ce se găsesc de-alungul său) pe care le-am folosit mai târziu pentru a ne marca traseul și locurile pe care le vedeam și pe care o puteți găsi și aici.

Prânzul l-am luat la Gafsa, unde ne-am oprit pentru o masă în restaurantul unui hotel de 5*. Pe mine m-a încântat în mod deosebit acest hotel datorită atmosferei, mobilei și mozaicurilor sale tipic arabe. Nu vă voi povesti despre cantitatea de mâncare pe care am încercat-o în Tunisia, nici despre calitatea ei, deoarece acestea sunt lucruri pe care fiecare persoană le apreciază pe cont propriu. Ceea ce vă pot spune este că totul mi s-a parut foarte gustos (chiar dacă acel gust nu mi-a plăcut câteodată – pe mine mă ții cu greu departe de pui și cartofi prăjiți) dar acest lucru oferă o idee destul de clară despre ‘plasticul’ pe care îl tot mâncăm aici, în Europa. Intensitatea aromelor din Tunisia a fost cea care m-a făcut să mă bucur de fiecare masă pe care am luat-o.

Ghidul nostru ne-a spus ceva interesant despre deșertul tunsian și anume că acesta este de trei feluri: un deșert de pământ, un deșert de stâncă și unul de nisip... ceea ce înseamna că ne aflam exact la marginea Saharei, unde pământul este intâi pustiit de vegetație pentru ca apoi să nu mai existe pământ deloc. Să vezi locuri atât de goale este un sentiemnt pe care cuvintele abia îl pot descrie, pentru că deși ai senzația că lumea se sfârșește acolo și nimic nu poate exista mai departe, ești totuși copleșit de dimensiunile acelui gol.

Undeva în apropiere de Tozeur am schimbat autocarul pentru o plimbare off-road ceva mai plină de adrenalină și ni s-a dat posibilitatea de a alege o mașină ‘non-adrenalină’, lucru pe care l-am și făcut considerându-mă norocoasă să călătoresc împreuna cu niște doamne în vârstă. Un lucru pe care trebuie să-l știți când plănuiți o excursie în deșert este că infrastructura Tunisiei este departe de ceea ce vă imaginați despre o țară africană pentru că, din câte am putut să văd, tunisienii au construit drumuri bune ce vă pot duce aproape oriunde în deșertul lor.

De acolo ne-am îndreptat către oaza de la Chebika, unde s-au filmat scene din Războiul Stelelor și Pacientul Englez. Oaza este o uimitoare explozie de viață și peisaje ce-ți taie respirația lasându-te fara cuvinte la vederea a ceea ce o picătură de apă poate crea în deșert. Acolo a fost deasemenea primul loc din călătoria noastră unde am găsit de vânzare faimoșii trandafiri ai deșertului (unii aveau chiar și un metru înălțime!) împreuna cu alte produse tradiționale tunisiene dar sfatul meu este să amânați cumpăratul trandafirilor pentru Chott el Djerid (dacă ajungeți acolo) pentru ca cei pe care-i veți găsi sunt cu mult mai frumoși (cel care strălucește din imaginea de mai jos este un bun exemplu pentru a-mi susține spusele).

Adevarata noastră aventură a început după Chebika. Am părăsit drumul asfaltat (unii dintre pasagerii din mașina noastră deja plângâdu-se că nu exista nici un fel de adrenalină în aceasta plimbare, înafara vitezei nebune cu care mergeam) pentru o rută către ‘Capul Cămilei’ (un deal asemănător unui cap de cămilă, unde am dat peste cea mai mare populație de muște de pe această planetă) și ‘Tatoouine’ – locul unde au fost filmate scenele de pe planeta Tatoouine din Războiul Stelelor. Habar n-am ce o fi fost în minte mea când mi-am imaginat că niște doamne la o vârstă înaintată nu s-ar bucura de un drum peste dune dar data următoare nu o să mai las cu siguranță aparențele să-mi dicteze alegerile. Nu îmi pare însă deloc rău că s-a întâmplat așa pentru că acest drum off-road, cu preaiubitele mele doamne țipând în spate și asigurându-l pe șoferul berber că v-a primi un bacșiș zdravăn pentru creșterea nivelului de adrenalină, este clar partea din excursia în deșert care mi-a plăcut cel mai tare. N-am avut idee că pot ști atât de multe rugăciuni, în atât de multe limbi și către atâția zei, dar când te afli într-o mașină ce călărește un deal la aproape 70 de grade începi să afli o grămadă de lucruri despre tine. Și, Doamne, ce am mai dansat printre dunele alea!

Ce vă pot spune cu siguranță este că rugăciunile mele sigur au funcționat deoarece, în timp ce ne pregăteam pentru ultima duna înainte de ‘Tatooine’, sistemul de direcție al mașinii a cedat, lasându-ne baltă în mijlocul pustietății... dar măcar nu s-a întâmplat în momentul în care mergeam înclinați pe-o parte cu mai mult de 45 de grade!

Am avut astfel parte de ceva mai multă adrenalină decât plănuise tur-operatorul nostru, mult mai multă decât îmi imaginasem eu și aproape de a rata plimbarea cu trăsura în oaza de la Tozeur. Și da, i-am dat ex-șoferului de raliu Paris-Dakar (după spusele lui) un bacșiș bun pentru a compensa tristețea ce se ivea în ochii săi când vedea alte mașini depășindu-ne – pe noi, vârful nivelului de adrenalină din deșert!

Ceea ce mă aduce la sfaturile privind bașișul în Tunisia – totul în Tunisia este negociabil și pentru orice serviciu trebuie să existe un bacșiș. Nu este ceva de care să vă speriați, este un obicei local sau dacă nu, modul politicos de a ne arăta aprecierea pentru acei oameni care câștigă într-un an cam cât câștigă unii dintre noi în vreo două luni. Bacșișul nu trebuie să fie foarte mare, unul-doi dinari cel mult (cam un euro) dar vă zic că un bacșiș de cinci dinari vă poate asigura un super-loc pe plajă, cu podea de lemn și acoperiș din stuf și saltele foarte confortabile pentru șezlonguri.

Orașul Tozeur se află în vestul Tunisiei, în mijlocul unei oaze de 1000ha și este o locație arabă veritabilă, cu case decorate cu mozaicuri și cafenele unde se fumeaza șișa (narghilea). Acolo am aflat despre cum se realizează fertilizarea palmierilor (lucrătorii urcă și coboară de la palmierul-ea către palmierul-el, fiecare având mai mult de 20m) și unde am gustat și cumpărat gem gustos de curmale. Deși am auzit ceva zvonuri despre întâlniri cu scorpioni în zona Tozeur, eu personal nu am avut, dar asta nu ne-a împiedicat să verificăm draperiile și sub-patul din camera de hotel (?!).

Ce-a de-a doua noastră zi în deșert a început devreme în noapte (pe la 3 dimineața) pentru a lua micul dejun înainte de a ne îmbarca din nou în autocar și a prinde răsăritul deasupra lui
Chott el Djerid, lacul sărat a cărui suprafață atinge 7000km2. Vederea soarelui răsărind deasupra Chott el Djerid a compensat definitiv toate răsăriturile pe care le-am ratat în întreaga mea viață pentru că nu mă puteam trezi. Tunisienii au construit un drum bun peste lac, legând Tozeur de Gafsa, următoarea noastră oprire din acea zi, unde am avut parte de o altă experiență ce ne-a ridicat nivelul de adrenalină călărind cămile îmbrăcați ca și beduinii. În ceea ce privește cămilele, drăguțele și zâmbărețele cămile, vă rog urmați-mi sfatul și nu le călăriți dacă aveți peste 90-100kg și privați-vă companionii de vederea unor imagini brutale cum au fost cele văzute de mine, cu bietele cămile chinuindu-se prin nisip cărând oameni ce aveau de două ori greutatea lor - știu că ceea ce spun poate suna discriminant, dar cum cămilele nu pot vorbi iar stăpânii lor sunt prea politicoși pentru a vorbi în numele lor... există șarete, pentru toți aceia care nu sunt încântați de ideea de a călări sau cei cărora le place să mănânce mult.

V-ați imaginat vreodată că există oameni care încă locuiesc în case săpate în pământ sau, dacă da, v-ați gândit vreodată cum ar fi într-o asemenea casa? Excursia noastră ne-a condus către un asemenea loc, numit Matmata, unde berberii încă locuiesc în casele lor săpate în pământ formând cea mai mare comunitate troglodită din lume. După o pauză scurtă în Tamezret, satul cu case construite în piatră unde am servit ceai de mentă cu migdale și o delicioasă plăcintă cu nuci și miere, am luat prânzul la Matmata, satul ce a inspirat defapt locul natal al lui Anakin și Luke Skywalker din filmul Războiul Stelelor. Prânzul nostru a constat din feluri tipice berbere, cușcuș cu legume și năut și o plăcintă tradițională ce rămâne unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-am mâncat în întreaga mea viață.

În programul nostru a fost desigur inclusă și o vizită într-o casă troglodită berberă și a fost bine că ghidul ne-a ales (sau și-a ales) un loc departe de cele aglomerate, astfel încât să putem avea timp pentru a face o grămadă de poze și chiar a ne îmbrăca în costume tradiționale de nuntă berbere. Doamna noastră gazdă a fost foarte primitoare și amabilă și ne-a servit cu pâine și miere amestecată cu ulei (urmați-mi sfatul și nu fiți lacomi cu chestia asta!) așezate pe o tavă unde (desigur) se lăsa bacșișul.

După-amiaza mi-a adus un somn binemeritat de-a lungul drumului în scaunul dinăuntrul autocarului, așa că nu vă pot spune multe despre priveliștile dintre Matmata și Mahres, unde ne-am oprit pentru o țigară, îndreptat de spate și picioare, pierdut și regăsit unul dintre cercei, café turc și alte lucruri ‘impresionante’ ce se pot găsi într-o tavernă și un supermarket de la marginea drumului.

Ultima oprire din excursia noastră a fost la amfiteatrul din El Djem (Al Jamm, în arabă), construit de către romani și al treilea ca mărime din lume, cu o capacitate de 35 000 de locuri, unde, după cum vă imaginați, se organizau în antichitate lupte între gladiatori și întreceri de care. Imensul amfiteatru este construit din blocuri de piatră, ceea ce este probabil și motivul pentru care s-a conservat atât de bine, și este înconjurat de o mulțime de tarabe ce vând în mare parte eșarfe (din mătase, pashmina etc.) la prețuri foarte bune și negociabile. Priveliștea care ne-a plăcut cel mai mult în El Djem a fost o casă tradițională arabă peste drum de amfiteatru, cu ferestre albastre și pereți decorați cu faianță.

De la El Djem la Sousse am traversat una dintre cele mai mari plantații de măslini din lume iar seara celei de-a doua zi a călătoriei ne-a prins înapoi în Sousse, de unde am fost transportați către hotelurile noastre.

Excuria în deșert a fost probabil cea mai bună alegere pe care am făcut-o pentru plimbarea noastră în Tunisia și, deși obositoare din toate punctele de vedere, a fost cel mai apropiat lucru de un tur cultural pe care l-am făcut până acum și mi-a deschis cu siguranță ochii către bogăția valorilor, obiceiurilor și locurilor tradiționale

More photos from Tunisia can be found here.